Cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine? M-am lăsat de fumat. Iată cum poți și tu.

Andra Dolca

16 mai 2025 — 10 min read

Am crescut într-un mediu în care fumatul era aproape o normalitate. În jurul meu, aproape toți fumau, părinți, prieteni, colegi , iar pentru mine, țigara părea la început doar o chestie „cool”, ceva ce făceau toți cei din jur. A fost o influență subtilă, dar puternică, care m-a determinat să aprind și eu prima țigară fără să mă gândesc prea mult.

Nu a durat mult până să realizez că fumatul nu e deloc ce pare în filme sau în reclamele vechi. Nu e nici pe departe „cool” sau relaxant cum credeam, ci mai degrabă un obicei care îmi afecta starea, sănătatea și încrederea în mine. Am început să simt efectele negative, stări de rău, nevoia constantă de țigară și acea senzație de dependență care nu mi-a plăcut deloc.

Am început ca un fumător ocazional - ici colo pe la vreo petrecere, sau o ieșire cu prietenii etc. Mergeam pe principiul că mă pot lăsa oricând- și este adevărat, dacă încă nu crezi asta, înseamnă că nu te vei lăsa prea curând.

Nu a fost o decizie luată peste noapte, dar a venit cu un moment de sinceritate: mi-era rău și știam că merit mai bine. Așa am descoperit cartea lui Allen Carr, și nu exagerez când spun că m-a ajutat să scap de fumat fără stres, fără trucuri, fără recăderi.

(Și nu, nu este o reclamă)

Nu e o metodă. E un proces de dezvățare

Cartea lui Allen Carr nu îți oferă o „metodă” în sensul clasic al cuvântului, nu ai un plan în X pași, nu trebuie să-ți setezi obiective zilnice, nu ți se cere să te abții cu dinții strânși. De fapt, el spune clar: dacă ai nevoie de voință, înseamnă că încă nu ai înțeles ceva esențial.

Ce face cartea este să-ți schimbe modul în care gândești despre fumat. Îți dă jos ochelarii prin care ai văzut toată viața țigara ca pe un ajutor, un refugiu, un obicei plăcut. Îți arată că toate acele „beneficii” sunt de fapt iluzorii și că singurul motiv pentru care le simți este pentru că ești dependent.

Allen Carr nu te forțează să te lași imediat. Dimpotrivă, îți spune să fumezi în timp ce citești cartea. Nu pentru că susține fumatul, ci pentru că nu vrea să te lași înainte să fii pregătit mental, adică înainte să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat. Cartea e ca o conversație lucidă, logică și calmă cu cineva care a fost acolo și a ieșit.

În esență, nu te învață „cum să te lași”, ci te ajută să nu mai vrei să fumezi. Și când ajungi acolo, când îți dispare dorința, nu mai e nevoie de luptă, voință sau suferință. Doar ieși din cerc și pleci mai departe. Simplu, nu?

Nu e despre voință. E despre claritate

Când am început să citesc cartea lui Allen Carr, mă așteptam la o listă de pași, un plan structurat, poate niște reguli stricte despre cum și când să te lași. Ce am găsit, în schimb, a fost altceva cu totul și exact asta m-a ajutat.

Nu e o metodă în sensul clasic. Nu e despre voință, nici despre abstinență chinuitoare sau „trucuri” ca să îți distragi atenția. E mai mult un proces de dezvățare. O conversație logică, calmă și directă, care îți întoarce pe dos toate convingerile despre fumat.

Pe parcursul cărții, mi-am dat seama că nu mă lasam de ceva ce-mi face bine, ci de ceva ce credeam că-mi face bine. Allen Carr m-a făcut să văd că țigara nu mă ajuta cu stresul, nu mă relaxa, nu-mi dădea nimic. Doar îmi calma disconfortul pe care tot ea îl crea.

Mi-a plăcut și faptul că nu m-a grăbit. Îmi spunea clar: nu te opri din fumat până nu termini cartea. Și în timp ce citeam, nu simțeam presiune. Simțeam doar că se aprinde, treptat, o lumină în mintea mea.

La final, n-a fost o decizie cu lacrimi, cu mâini tremurânde sau cu „asta e ultima, promit”. Pur și simplu n-am mai vrut. Nu pentru că trebuia, ci pentru că nu mai avea sens. Nu mai exista frică, nici dorință. A fost liniște.

Dependența de nicotină nu e ceea ce crezi

Exact ce ai auzit, dependența de nicotină chiar nu este ceea ce crezi.

Unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri pe care le-am aflat din cartea lui Allen Carr a fost că dependența fizică de nicotină este, de fapt, extrem de ușoară.

Te lași de fumat de fiecare dată când stingi o țigară. Iar nicotina începe să se elimine chiar din momentul în care ai stins ultima țigară.

De fapt, în câteva ore, nivelul de nicotină scade dramatic, iar în 24–48 de ore, aproape toată nicotina este complet eliminată din corpul tău. Adică fizic corpul tău nu mai e dependent.

Și totuși, fumatul pare imposibil de lăsat. De ce?

Sevrajul de nicotină e aproape inexistent, restul e în mintea noastră

Unul dintre cele mai înspăimântătoare lucruri pentru un fumător este ideea de sevraj. Ne imaginăm crize de nervi, insomnii, dureri de cap sau momente de slăbiciune imposibil de controlat. Dar Allen Carr vine cu o întrebare esențială:

Dacă sevrajul e așa de groaznic, de ce majoritatea fumătorilor nici nu știu când trec prin el?

Răspunsul e simplu: pentru că sevrajul fizic de nicotină e extrem de slab. Atât de slab, încât cei mai mulți fumători care sar peste o țigară nici nu realizează că deja sunt în sevraj.

Când corpul tău nu mai primește nicotină, apare o ușoară senzație de neliniște sau gol , dar este foarte subtilă, chiar poate fi confundată cu foamea, oboseala sau plictiseala. Nu e ca sevrajul de alcool, heroină sau alte substanțe dure. Nimeni nu se prăbușește la podea pentru că n-a fumat.

De fapt, Allen Carr spune clar: nu sevrajul ne face să aprindem următoarea țigară, ci frica. Frica că ne vom simți rău, că ne va lipsi ceva, că nu vom face față. E o frică mentală, întreținută de ani de fumat și de mituri sociale.

Iar când înțelegi că ceea ce simți nu e o suferință reală, ci doar un ușor disconfort mental, poți trece mult mai ușor peste. Pentru că nu te mai panichezi. Nu mai dramatizezi.

Și cel mai important: nu te mai simți slab. Înțelegi că nu ai de luptat cu o forță invizibilă, ci doar de închis o ușă pe care o ții deschisă de frică.

Frica de a renunța e mai puternică decât renunțarea în sine

Pentru mulți fumători, adevărata dificultate nu este nicotina și nici sevrajul fizic, ci frica. Nu frica de durere sau de simptome severe, ci o frică subtilă, emoțională:
frica de a trăi fără țigară.

Această frică vine din convingerea adânc înrădăcinată că fumatul oferă ceva: fie calmare, fie un sprijin în momente stresante, plăcere sau confort. A renunța la țigară pare echivalent cu a pierde o sursă de echilibru. Asta generează un blocaj emoțional: deși o parte din tine vrea să se lase, o altă parte opune rezistență, de teama golului care ar putea rămâne.

Allen Carr explică limpede că această frică este, în realitate, o iluzie întreținută de dependență, o dependență emoțională. Țigara nu calmează, nu ajută și nu oferă nimic, doar întreține un ciclu de disconfort pe care tot ea îl creează. Dar până când nu înțelegi cu adevărat asta, frica rămâne acolo și pare reală.

Blocajul apare tocmai din această luptă internă: între dorința de a te elibera și teama că vei pierde ceva esențial.

Vestea bună e că, odată ce dispare frica, dispare și dorința de a fuma. Renunțarea nu mai e o luptă. Devine un pas natural, fără stres sau suferință.

Mitul „O să mă îngraș dacă mă las de fumat”

Una dintre cele mai frecvente temeri când vine vorba de renunțarea la fumat este că „o să mănânc mai mult” și, implicit, „o să mă îngraș”.

Mulți fumători cred că țigara îi ajută să-și controleze apetitul și că fără ea, foamea va crește exagerat. Această idee poate fi un blocaj puternic și îi face pe oameni să amâne momentul renunțării sau să înceapă cu frică.

Dar adevărul e că:

Pofta crescută de mâncare după renunțarea la fumat este mai mult o percepție psihologică decât o nevoie reală.
Nicotina chiar suprimă puțin pofta de mâncare, dar acest efect e temporar și nu justifică frica de a „lua în greutate”.
Majoritatea persoanelor care renunță nu se îngrașă semnificativ dacă își gestionează atent alimentația și activitatea fizică.
Mult mai important este să vezi renunțarea ca pe o șansă de a-ți schimba stilul de viață , poți alege să mănânci sănătos și să faci mișcare, fără să fii ținut ,,prizonier” de țigară.

Allen Carr subliniază că frica de a lua în greutate este adesea exagerată și folosită ca un pretext pentru a nu renunța. De fapt, sănătatea câștigată prin lăsarea țigării e mult mai valoroasă decât câteva kilograme în plus.

Chiar și așa, nici fumatul, dar nici mâncatul impulsiv nu sunt soluții sănătoase pe termen lung și poate duce la senzații de vinovăție sau disconfort, ceea ce complică și mai mult procesul de renunțare. :)

Fumatul, ceva cool în filme, muzică și reclame, dar realitatea e alta

Un alt motiv pentru care mulți încep să fumeze și continuă, chiar fără să-și dea seama, este imaginea pe care o avem despre țigară în cultura populară.

Filmele, videoclipurile muzicale sau chiar reclamele (chiar dacă acum sunt restricționate) au construit ani de zile o poveste care spune că fumatul e cool, sexy sau relaxant.

Vedem personaje „cool” care fumează când sunt nervoși, când sărbătoresc, când trag o pauză și ajungem să asociem țigara cu stilul de viață dorit. Fumătorii par mai relaxați, mai încrezători, mai „șmecheri”. Muzica și filmele perpetuează aceste idei fără să arate, însă, adevăratele costuri.

Această influență nu e doar superficială, ea îmbracă un obicei periculos în haine frumoase, făcându-l să pară atrăgător, iar asta face mult mai greu să te lași. Pentru mulți, țigara devine un simbol social, un „accesoriu” al statutului sau un element al identității.

Dar adevărul e că imaginea din filme nu e realitatea. Fumatul nu aduce stil, ci probleme. Și tocmai pentru că am fost condiționați să-l vedem altfel, trebuie să ne educăm și să rupem legătura între „cool” și „fum”.

În momentul în care înțelegi asta, începi să vezi țigara ca pe ceva banal, toxic și inutil nu ca pe un simbol.

Fumatul înainte de știință – o poveste fără avertismente

Este greu de crezut acum, dar în urmă cu câteva decenii, fumatul nu era privit ca o problemă de sănătate. Din contră, era adesea considerat un obicei „normal”, chiar sofisticat. Înainte ca știința să aducă lumină asupra efectelor nocive ale fumatului, țigările erau vândute și promovate fără restricții, iar impactul lor asupra sănătății era necunoscut sau ignorat.

Fumatul era atâta de normalizat încât oamenii fumau chiar și în avion, fără nici o grijă

În acele vremuri, mulți oameni fumau fără să-și facă griji, văzând în fumători figuri respectabile, personaje elegante din filme sau chiar medici în reclame care recomandau anumite branduri. Nu existau avertismente pe pachete, iar fumatul era o parte integrantă din viața socială.

Abia odată cu progresul cercetărilor medicale, începând cu jumătatea secolului XX, au apărut dovezile clare despre legătura dintre fumat și boli grave precum cancerul pulmonar, bolile cardiovasculare sau problemele respiratorii. Această schimbare a percepției a fost urmată de campanii masive de conștientizare și reglementări stricte.

Această istorie ne arată cât de mult ne influențează cultura și cunoștințele momentului. Ce era „normal” și „acceptat” cândva, acum e considerat periculos și de evitat. Iar asta ne învață că a renunța la un obicei nu înseamnă doar să lași în urmă ceva fizic, ci și să-ți schimbi percepția despre ce e sănătos și ce nu.

De ce nu mai fumez? Pentru că nu vreau.

Renunțarea la fumat nu a fost pentru mine un chin sau o obligație, ci o alegere clară. Nu mai fumez pentru că am realizat că țigara nu aduce nimic bun în viața mea, ci doar probleme.

Nu mai fumez pentru că:

Nu mai vreau să simt acea senzație de rău după fiecare țigară.
Nu mai vreau să fiu legată de un obicei care îmi controlează momentele importante din zi.
Nu mai vreau să-mi pun sănătatea în pericol, știind clar ce efecte are nicotina și fumatul asupra corpului.
Nu mai vreau să simt vreo frică constantă că nu pot renunța.
Nu vreau să mai simt gustul amar de tutun.
Nu mai vreau să fiu manipulată de o dependență care îmi face mintea să creadă că „am nevoie” de ceva ce, de fapt, nu-mi face bine.

Pur și simplu, nu mai fumez pentru că nu mai simt nevoia să o fac. Am reușit să îmi schimb complet modul de a gândi despre țigară și asta m-a eliberat.